SKV Vertical Race este un concurs organizat de Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor - SKV și SKV București. Este o competiție individuală de alergare montană de zi și de noapte, care constă în parcurgerea unui traseu prestabilit în echipament de alergare montană în condiții de iarnă.
Competiția SKV Vertical Race are loc după cum urmează:
Vineri, 6 Februarie 2026 - Alergare montană de noapte - Night Run
Sâmbătă, 7 Februarie 2026 - Alergare montană de zi - Semimaraton 21 km și Cros 10 km
Competiția este deschisă tuturor amatorilor acestui sport, cât și profesioniștilor.
Traseele pe care se vor desfășura probele sunt marcate conform standardelor în vigoare privind traseele turistice, însă nu prevăd amenajări suplimentare.
Concursul se desfășoară în zona montană, în condiții de iarnă, în zone care pot să prezinte pericol de lovire sau căderi de pietre sau zăpadă, obstacole (arbori, crengi), alunecare necontrolată sau cădere în gol.
Organizatorii, prin măsurile luate: amenajarea pasajelor dificile, semnalizarea și înlăturarea obstacolelor, alegerea unui traseu relativ sigur și parcurgerea acestuia înaintea cursei, etc, vor încerca să minimizeze aceste riscuri, dar ele nu vor putea fi excluse în totalitate. Toate acestea necesită din partea participantului experiență și cunoștințe specifice, cum ar fi:
experiența generală despre munte.
pregătire fizică și tehnică în alergare montană.
abilitatea de a parcurge în siguranță un traseu într-o zonă alpină în condiții de iarnă.
un bun simț al direcției în teren montan, chiar și în condiții de vreme rea și vizibilitate redusă. Aceasta înseamnă că fiecare participant să fie capabil să folosească o hartă și informațiile despre trasee pentru a ajunge în siguranță.
să cunoască regulile de comportament în caz de pericol în zona montană.
să dea dovadă de fair play și să acționeze în consecință atunci când situația o cere.
să știe și să țină cont de faptul că niciun premiu nu este mai presus de sănătatea și viața sa, ori a celorlalți participanți și să acționeze în consecință, în caz de pericol sau accident.
Înscrierile se vor face exclusiv online la adresa skvb.ro cu următoarele date limită:
Joi, 5 Februarie 2026, orele 20:00 – pentru alergare montană (proba de Night Run)
Vineri, 6 Februarie 2026, orele 20:00 – pentru alergare montană (probele de Cros și Semimaraton) achitând taxa de participare prin plată cu cardul direct pe platforma de înscriere.
Participanții înscriși până la data de 15.01.2026 primesc gratuit un kit de participare care constă în: număr de concurs, apă, materiale promoționale SKV sau ale sponsorilor.
Pentru validarea înscrierilor se va prezenta cartea de identitate, se va semna luarea la cunoștință a regulamentului și declarația pe proprie răspundere în caz de accident, se va ridica numărul de concurs.
O scurtă ședință tehnică cu detalii despre cursă și traseu va avea loc înainte de start.
Taxele de participare la Ediția a VI-a sunt următoarele:
Cros sau Night Run
Semimaraton
Pachet Cros+Night Run
Pachet Semi+Night Run
Membrii SKV beneficiază de reducere de 10% din taxa de înscriere, aplicabilă în funcție de perioada în care se înscriu și plătesc.
Participanților înscriși după data de 16.01.2026, nu li se garantează kit-ul de participare personalizat. Taxa de participare se poate achita numai online cu cardul, în platforma de înscriere.
Nu se fac înscrieri în ziua concursului.
Dacă dorești să anulezi o înscriere deja confirmată, te rugăm să ne anunți prin e-mail la race@skvb.ro.
Taxa de participare este nereturnabilă, existând următoarele opțiuni:
Transferul înscrierii către un alt participant
Înscrierea poate fi transferată unei alte persoane trimițându-ne un e-mail la adresa de mai sus, în care sunt specificate datele complete ale noului participant; confirmarea scrisă transmisă prin e-mail de către organizatori reprezintă validarea noului înscris.
Ridicarea kitului de participare (indiferent dacă participi sau nu)
Echipament obligatoriu Alergare Montană
folie de supraviețuire
încălțăminte specifică alergării montane
rucsac
îmbrăcăminte de vânt
mănuși
căciulă
telefon mobil
număr de concurs (asigurat de organizatori) purtat pe toată durata concursului la vedere.
Probele de alergare montană se vor desfășura pe trei trasee, cu următoarele distanțe:
proba de Cros - aproximativ 10 km
proba de Semimaraton - aproximativ 22 de km
proba de Night Run - aproximativ 10 km
Traseele vor fi semnalizate pentru o orientare cât mai facilă a participanților. Zonele periculoase vor fi marcate cu bandă de semnalizare de culoare diferită.
Pe trasee sunt amplasate diferite puncte de control și puncte de trecere obligatorii. Participanții trebuie să treacă prin acestea, unde vor fi notați în ordinea sosirii. Ei vor trebui să respecte indicațiile arbitrilor.
Organizatorul își rezervă dreptul de a opri un participant din competiție în cazul în care s-a accidentat după start, iar starea sa nu îi mai permite continuarea cursei; în cazuri excepționale, orice sportiv aflat în dificultate se poate retrage din cursă din proprie inițiativă. Din motive de securitate, retragerea se va face doar la un punct de control și va urma procedura de evacuare anunțată la ședința tehnică, cu excepția cazurilor grave care nu permit deplasarea prin propriile mijloace. Retragerea va fi consemnată prin semnătura pe foaia de arbitraj.
Toți sportivii sunt obligați să acorde ajutor unei persoane aflate în pericol. Juriul va ține cont de timpul în care s-a acordat ajutor.
Alergare Montană Feminin și Masculin:
Adulți:
18-34 ani
35-49 ani
50+ ani
Pentru încadrarea într-o anumită categorie de vârstă se va lua în considerare anul nașterii. În cazul în care nu este atins pragul de minim 5 participanți la o categorie, cei înscriși la categoria respectivă vor fi raportați la categoria superioară.
Pentru concursul de Night Run, vor exista următoarele puncte de control:
Pentru concursul de alergare montană de zi, cursa de Cros, va exista un singur punct de control:
Pentru concursul de alergare montană de zi, cursa de semimaraton, vor exista următoarele puncte de control:
Traseul de Cros va exista un singur punct de control, comun cu traseul de Semimaraton (CP1).
Concurenții trebuie să dea dovadă de fair-play și să permită altui concurent mai rapid să treacă în față fără a-l obstrucționa, să acorde asistență altui concurent aflat în dificultate sau care o solicită, în cazuri grave să anunțe primul arbitru la care ajunge sau telefonic organizatorii despre acest lucru.
Orice participant care nu mai poate sau nu mai dorește să continue cursa, indiferent de motiv, trebuie să informeze organizatorii cât mai repede sunând la numărul de telefon comunicat la înscriere sau prin intermediul arbitrului cel mai apropiat.
Orice participant care se retrage din cursă sau este descalificat și este într-o stare fizică corespunzătoare este responsabil pentru deplasarea proprie și acțiunile ulterioare momentului retragerii, cu excepția celor care solicită intervenția salvamont în caz de accidentare sau imposibilitatea deplasării prin forțe proprii.
Pe traseu vor exista echipe salvamont pregătite să intervină în caz de accidente sau dacă vreun participant ajunge în imposibilitatea fizică de a continua cursa sau de a se retrage prin mijloace proprii.
Pentru departajarea cât mai clară în momentul sosirii, participanții sunt obligați să poarte numerele de concurs pe piept (la alergare).
Pentru probele de alergare montană (Night Run, Cros și Semimaraton se vor stabili clasamente Open Feminin și Open Masculin ) și clasamente pe fiecare categorie de vârstă.
Se vor acorda premii după cum urmează:
Alergare Montană:
Cros și Night Run
Locul I Open (Masculin+Feminin) – 700 de lei
Locul al II-lea Open (Masculin+Feminin) – 500 de lei
Locul al III-lea Open (Masculin+Feminin) – 300 de lei
Semimaraton
Locul I Open (Masculin+Feminin) – 1.000 de lei
Locul al II-lea Open (Masculin+Feminin) – 750 de lei
Locul al III-lea Open (Masculin+Feminin) – 500 de lei
Se vor acorda de asemenea premii în produse primilor 3 clasați din fiecare categorie de vârstă. Câștigătorii de la Open nu vor mai fi luați în considerare la clasamentul categoriilor de vârstă.
Toți participanții care vor termina cursa vor primi diplome de participare (pe care le găsesc în platforma de cronometraj), medalie de finisher și materiale promoționale SKV sau ale sponsorilor.
Organizatorii își rezervă dreptul de a acorda premii speciale.
Premierea tuturor câștigătorilor va avea loc la terminarea competiției.
Participanții sunt responsabili pentru participarea la această cursă. Organizatorii nu își asumă responsabilitatea pentru niciun fel de accident sau prejudiciu creat participantului ca urmare a participării la acest concurs.
Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica traseele de concurs sau chiar de a opri cursa în cazurile în care condițiile meteo nefavorabile impun acest lucru.
Prin înscriere, plata taxei și participare, fiecare concurent confirmă că a citit, înțeles și acceptat condițiile de participare și aceste reguli, își asumă riscurile și sunt responsabili pentru propriile acțiuni care ar trebui să țină cont de circumstanțe relevante, cum ar fi: schimbarea vremii, condițiile meteo și de zăpadă, zona în care se află și echipamentul propriu avut la dispoziție.
Prin înscrierea la competiția SKV Vertical Race, fiecare participant își acordă consimțământul pentru prelucrarea datelor personale astfel:
Sunt de acord ca SKV București / Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor - SKV să prelucreze datele cu caracter personal, colectate în formularul de înscriere, pentru organizarea SKV Vertical Race.
Sunt informat de către beneficiar – că aceste date vor fi tratate confidențial, în conformitate cu prevederile Directivei CE/95/46 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, transpusă prin Legea nr. 677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile Directivei 2002/58/CE privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, transpusă prin Legea nr. 506/2004. Declar în mod explicit că am fost informat/ă cu privire la drepturile care îmi sunt conferite de Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, inclusiv, dar fără a se limita la acestea: dreptul de acces și intervenție, dreptul de opoziție, dreptul de a nu fi supus/ă unei decizii individuale și dreptul de a mă adresa justiției. Datele personale mai sus menționate vor fi prelucrate în modalitățile prevăzute în acest acord de către SKV București / Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor - SKV, precum și de persoanele împuternicite de societate, pe o durată de 60 de luni de la trimiterea acestui Acord, precum și ulterior, strict pentru scopurile definite în prezentul Acord.
Prin înscrierea la competiția SKV Vertical Race, fiecare participant își acordă consimțământul pentru prelucrarea imaginilor foto și video înregistrate pe durata probelor de concurs:
Îmi exprim în mod explicit acordul cu titlu gratuit ca imaginile mele sau ale copilului (indiferent dacă sunt redare sub format foto sau video) realizate în zilele 06.02.2026 și 07.02.2026 în cadrul competiției SKV Vertical Race, organizată de Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor - SKV și SKV București, să fie reproduse, prelucrate, utilizate și făcute publice în materialele publicitare tipărite (ziar, flyer, pliant, placate și toate materialele în format print), precum și pe canalele de comunicare online ale Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor - SKV și SKV București, în scop de publicitate și marketing, în conformitate cu prevederile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 a drepturilor de autor. Declar în mod explicit că renunț la orice pretenție materială prezentă sau viitoare, care ar putea să se nască din utilizarea imaginilor realizate în cadrul sesiunii foto/video menționate mai sus de către SKV București și partenerii săi pentru acest proiect.